Plictiseala – Cauze, consecinte si remedii

Nu-i asa ca e interesant? O lume atat de ocupata ca planeta Pamant sa fie populata de indivizi deseori plictisiti? Și totusi plicitiseala este un insotitor constant al vietii moderne. Asa ca haideti sa vedem care sunt cauzele, mecanismele si consecintele plictiselii. Psihoterapeutul Miruna Stanculescu ne explica pe larg.

O sa incep cu partea cunoscuta, cea emo­tio­nala, cum se simte plictiseala, adica. Emotia cea mai comuna este frustrarea. Pentru ca plictiseala presupune existenta unui anumit nivel de energie. Este de altfel si una dintre diferentele dintre plictiseala si relaxare. Plictiseala presupune ca ai o anumita cantitate de energie nefolosita si nu identifici ce anume ai putea face cu ea. „Nu am ce face“ este una dintre verbalizarile comune in cazul plictiselii.

Relaxarea presupune si ea ca nu ai ce face, dar, de vreme ce nici energie nu ai, nu-ti pasa. Din acest motiv, relaxarea se lasa cu odihna, iar plictiseala cu frustrare, chiar furie uneori si doar ocazional letargie (de regula, atunci cand ma simt obligat sa stau undeva unde ma plictisesc). O alta diferenta este sursa. Daca la relaxare sursa sunt eu (am nevoie de odihna), la plictiseala vinovatul aparent este mediul. „Nu gasesc nimic de facut“ sau „nu ma intereseaza nimic din ce se petrece“. Adevarul este pe undeva pe la mijloc. In sensul ca „vinovatul“ este in ograda proprie, plictiseala fiind generata de un deficit de atentie. Mediul poate contribui si el la plictiseala, dar indirect. Ideea este ca, daca ne aflam intr-un mediu incarcat de stimuli egali in intensitate, atentia va avea o problema de focus. De exemplu, daca ascultam un vorbitor pe un fond sonor egal in intensitate, nu ne vom putea tine atentia treaza asupra vorbitorului si nici nu vom realiza ca fondul sonor ne impie-dica sa fim atenti. Concluzia va fi, cel mai probabil, aceea ca omul spune ceva neinteresant, deci plictisitor. Mai avem de adaugat ca plicitiseala se poate manifesta cu somnolenta (da, da, ce patesti si tu cand simti ca „iti cad ochii in gura“ pe la vreo sedinta) sau cu agitatie (adica starea aia in care iti astepti nevasta sa se faca gata pentru petrecere).

Informatia zilei:  Cum si cand se folosesc "decat" si "doar"

femeie plictisita

Daca te plictisesti, vestea buna e ca ai timp

Dincolo de mecanismele comune pentru noi toti, este la fel de clar ca abilitatea de a ne plictisi sau nu difera de la o persoana la alta. Unele voci sustin ca diferenta este legata de inclinatia catre cautarea noului, adica curiozitatea si creativitatea. De unde si concluzia: curiozitatea o fi omorat ea pisica, dar omoara si plictiseala. Altele sustin ca timpul ramas nealocat activitatilor strict nece­sare vietii ar fi si el un factor. Ceea ce explica expresia „nu am cu ce sa-mi omor timpul“. Pare ca avem si o dovada care le imbina pe ambele. Exista comunitati in Botswana si Namibia care traiesc in zone unde atentia si curiozitatea sunt un factor de supravietuire si in care oamenii sunt suficient de saraci incat sa aiba ce face tot timpul. Nu e de mirare ca vocabularul lor nu are un cuvant care desemneaza plictiseala.

Concluzionand cu simtul umorului, daca te plictisesti, vestea buna e ca ai timp, vestea proasta e ca esti destul de bogat incat sa nu ai ce sa faci cu el.

Tipuri de indivizi predispusi la plictiseala

Primul tip este acela al oamenilor chi­nuiti non-stop de nevoia de stimulare, cei care sunt in cautare permanenta de experiente noi. Pentru cei care fac parte din aceasta categorie, ritmul firesc al vietii de toate zilele este pur si simplu chinuitor. Aici se aplica principiul conform caruia prea mult dintr-un lucru bun e un lucru prost – curiozitatea peste o anumita limi­ta determinand o vedere plictisita asupra omenirii si posibilelor ei indeletniciri. Cel de-al doilea tip este fix la polul opus. Cu o viziune periculoasa despre lume, se teme de interactiunea cu ea si ramane re­tras in zona de confort. Adica cea pe care o cunoaste. Și cum lucrurile cunoscute prea indeaproape fac casa buna cu plictiseala (de unde si glumele despre casatorie), omul ascuns in zona lui de confort sufera deseori de plictiseala cronica.

Informatia zilei:  Cand folosim datorita si din cauza?

Consecintele plictiselii

Sa incepem cu cele pozitive. Plictiseala poate fi stimulativa pentru creativitate. Asta daca e doar ocazionala si ne induce starea de reverie, adica starea in care, din lipsa de focus, mintea rataceste si revine cu idei noi pentru posesor.

Asa ca, urmatoarea data cand te plictisesti in trafic, poate ca iti lasi mintea sa zburde pe te miri unde in loc sa o strunesti sa rumege argumente care sa justifice frustrarea momentului. Sa trecem si la cele negative. Care, din pacate, trec dincolo de frustrarea lui „n-am ce face“. {i aici nu ma refer la plictiseala ocazionala inerenta oricarei civilizatii industrializate, ci la momentul la care devine un insotitor constant al existentei de fiecare zi. Plictiseala se experimenteaza inca din copilarie. Daca devine o obisnuinta, poate semnala un deficit de atentie al copilului care nu se poate concentra suficient de mult timp asupra a ceva incat sa ajunga sa fie si interesat de activitatea respectiva. In adolescenta si mai tarziu, nivelul de experimentare al plictiselii este direct proportional cu incidenta la depresie si cu cea a comportamentelor nocive (agresivitate, supraalimentare, abuz de alcool sau de alte substante). Plictiseala cronica face casa buna si cu depresia. Erich Fromm spunea ca plictiseala este o stare aproape melancolica si ca melancolia este o stare cronica de plictiseala. Mai intai televiziunea si apoi internetul si insotitorii lui (de la table­ta la telefon mobil) au parut sa ofere un antidot impotriva plictiselii. Cu tot ping-pongul informational dintre Netflix si Facebook, cine sa mai aiba timp sa se plictiseasca?! Dar oare asa sa fie? Din pacate, plictiseala se instaleaza nu numai daca nu faci nimic, ci, mai degraba, daca nimic din ce faci nu conteaza pentru tine. O viata petrecuta pe telefonul mobil in incercarea de a fugi de lipsa de sens a vietii reale nu vindeca plictiseala, ci o consolideaza. Daca devine un mod de viata, plictiseala semnaleaza, de fapt, un mare gol existential care consuma resursele psihice. Oamenii plictisiti devin neatenti si predispusi la erori de rationament. Mintea nestimulata (si deci plictisita) se poate intoarce impotriva posesorului si poate crea scenarii care sa puna in practica predispozitia la stari anxioase sau depresive.

Informatia zilei:  48 DE MICI SECRETE PENTRU A TRAI VIATA PE CARE TI-O DORESTI

Ce e de facut cand ne plictisim?

  1. Daca gradul de plictiseala din viata ta este semnificativ, sunt de luat in considerare doi pasi. Primul pas este sa te intrebi de ce anume nu te intereseaza suficient ce se intampla in viata ta, profesionala sau personala. Plictiseala este o stare care se grefeaza pe ceva. Poate fi teama de esec sau de schimbare. Se simte mult mai confortabil si mai „safe“ sa ai o viata neinteresanta, mai ales daca alternativa inseamna sa iti asumi disconfortul schimbarii sau constientizarea unor intrebari si, mai apoi, a unor raspunsuri incomode. Realitatea obiectiva este ca nu exista existente plictisitoare, ci doar oameni plictisiti de existenta lor. Care se simt descurajati de obstacolele pe care percep a le avea de depasit pentru a putea schimba ceva. Doar ca nu ai cum sti daca se poate decat in timp ce-ncerci sa poti.
  2. Asa ca al doilea pas ar fi sa iti asumi responsabilitatea schimbarii. Acolo unde se afla problema se afla si solutia. Reteta fericirii nu exista, ci are nevoie sa fie construita individual. Raspunsurile sunt la tine si, daca pare ca nu le gasesti si daca tot ceea ce poti obtine de la tine este doar un „nu stiu“, atunci exista si varianta psihoterapiei. Care te poate ajuta sa identifici ingredientele care sa iti starneasca interesul si curiozitatea existentiale si sa te scape de plictiseala cea de toate zilele.