Mononucleoza infectioasa – cum se transmite

Sub numele de mononucleoza infectioasa sunt reunite manifestarile unui sindrom clinic, ce poate aparea la toate grupele de varsta, dar afecteaza mai ales adolescentii si adultii tineri. Peste 90% din cazurile de mononucleoza infectioasa sunt date de infectia cu virusul Epstein-Barr ( EBV). (1,5)
Boala mai este cunoscuta si sub numele de „boala sarutului”, din cauza modalitatii de transmitere cel mai frecvent implicate.

Epidemiologie

EBV face parte din familia Herpesviridae, alaturi de virusurile Herpes simplex 1 si 2, virusul varicelo-zoosterian, citomegalovirusul, virusurile herpetice 6 si 7 si este unul din cei mai raspanditi virusi. Este intalnit peste tot in lume si majoritatea oamenilor sunt infectati la un moment dat cu EBV. Se estimeaza ca mai mult de 90% din populatia adulta prezinta dovada serologica a unei infectii anterioare cu EBV.(1,2)
Transmiterea EBV se face prin contact cu diferite secretii, mai ales secretii orofaringeale. Cea mai frecventa modalitate de transmitere a virusului este contactul cu saliva infectata a indivizilor asimptomatici, de obicei prin sarut. Poate fi transmis si prin transfuzii de sange sau transplant de organe, dar aceasta modalitate este implicata rar.
Virusul nu rezista mult timp in mediul extern.(2,5)
Copiii devin susceptibili la infectie de indata ce dispar anticorpii protectori proveniti de la mama (prezenti la nastere). O mare parte din copiii infectati cu EBV nu prezinta simptome. Mononucleoza apare la 35-50% dintre adolescentii si adultii tineri infectati cu EBV.(1,2)

Etiopatologie

Virusul se localizeaza si se multiplica in sistemul reticuloendotelial de la toate nivelurile (ganglioni, ficat, maduva osoasa) ducand la hiperplazia acestuia, tradusa clinic prin cresterea dimensiunilor organelor respective. (5)
Infectand limfocitele B, virusul duce la aparitia unui raspuns imun umoral si celular. Raspunsul imun umoral directionat asupra proteinelor structurale ale EBV constituie baza diagnosticului serologic in mononucleoza. Raspunsul imun celular este esential pentru controlul infectiei cu EBV: limfocitele NK si T citotoxice CD8 + controleaza proliferarea limfocitelor B infectate cu EBV.(2)
Raspunsul limfocitelor T este important pentru expresia clinica a infectiei cu EBV: un raspuns rapid si eficient al celulelor T controleaza infectia primara cu EBV si supresia EBV de-a lungul vietii, un raspuns ineficent duce la o proliferare necontrolata de celule B cu dezvoltarea de procese maligne cu limfocite B.(2)
Febra si angina sunt consecinta raspunsului imun la infectia cu EBV. Febra apare ca urmare a eliberarii de citokine, eliberare declansata de invazia limfocitelor B cu EBV. Angina observata in mononucleoza este cauzata de proliferarea limfocitelor B infectate cu EBV in tesutul limfatic al orofaringelui.(2)

Simptome

Tabloul clinic in mononucleoza infectioasa este polimorf.
Perioada de incubatie pentru EBV este de 4-8 saptamani.
Debutul poate fi insidios cu astenie usoara, stare generala alterata sau brusc cu cefalee, febra, frison, anorexie, angina si adenopatie.
Diagnosticul de mononucleoza infectioasa trebuie suspicionat in cazul aparitiei urmatoarelor elemente:
– primul semn important pentru diagnostic este febra, ce poate ajunge la 39-40˚C;
– angina – apare dupa 2-5 zile de febra, in aproape 80% din cazuri; amigdalele sunt congestionate, hipertrofice si se insotesc de odinofagie;
– adenopatia apare in toate cazurile, putand cuprinde toate grupele ganglionare, dar cel mai frecvent sunt implicati ganglionii cervicali. Adenopatia este insotita de senzatia de tensiune dureroasa, iar la palpare ganglionii sunt duri. In unele cazuri sunt implicati ganglionii mezenterici, situatie ce da impresia unei afectari a tubului digestiv. Adenopatia poate persista cateva saptamani;
– splenomegalia apare in 70-80% din cazuri, este nedureroasa, persista atat cat persista si adenopatiile;
– hepatomegalia este relativ frecventa;
– greata si anorexia apar frecvent, dar nu sunt insotite de voma;
– rar poate aparea afectarea cardiaca sau a sistemului nervos central, artralgii si mialgii;
– alte simptome: tuse, dureri toracice, fotofobie.(2, 4, 6)

Informatia zilei:  Picaturile PROTECTIS pentru copilul tau. Aflat totul despre ele

Evolutia bolii

Mononucleoza este o boala autolimitata, simptomatologia remitandu-se in 3-4 saptamani. Majoritatea pacientilor se recupereaza fara sechele.
Febra scade in 2-3 saptamani, concomitent cu remisia anginei si ameliorarea starii generale. Anomaliile hematologice si adenopatia pot persista mai mult.
Chiar daca simptomatologia mononucleozei se remite, EBV ramane dormant la nivel celular pentru tot restul vietii. Periodic, virusul se poate reactiva, fiind gasit de obicei in saliva persoanei infectate, dar nu determina simptome de boala.(3,5)

Diagnostic

Diagnosticul de mononucleoza se pune pe baza datelor clinice si de laborator.
Mononucleoza infectioasa se caracterizeaza prin leucocitoza (10.000-20.000 leucocite/m³ in primele 2 saptamani de boala), si limfocitoza cu aparitia de limfocite atipice (mai mult de 10%).(6)
Testele serologice sunt importante pentru diagnostic pentru ca pun in evidenta anticorpii indusi de infectia cu EBV: anticorpii specifici pentru EBV, dar si anticopii heterofili.(2,6)
Testul pentru anticorpi heterofili (testul Monospot) este sensibil si specific si se realizeaza prin reactia de hemaglutinare. Rezultatele testului pentru anticorpi heterofili pot fi negative la debutul infectiei, pozitivitatea incepe sa creasca pe parcursul primelor 6 saptamani de boala: in prima saptamana sunt decelati in proportie de 40%, in a 2-a de 60%, iar in a 3-a proportia este de 80-90%. Titrul anticorpilor variaza de-a lungul infectiei, atingand un varf la 2-6 saptamani, dupa care pot ramane pozitivi in niveluri scazute pana la un an. Exista pacientii care au mononucleoza heterofil negativa, la care testul nu se pozitivizeaza nici dupa 6 saptamani; acestia trebuie testati si pentru anticorpii specifici anti EBV inainte de a pune diagnosticul definitiv de mononucleoza heterofil negativa. (2,6)
In diferite situatii pot aparea reactii fals pozitive sau fals negative. Cele fals negative apar la copiii mai mici de 5 ani, dar si la o parte din adulti, caz in care testul trebuie repetat daca tabloul clinic este sugestiv pentru mononucleoza.
Reactiile fals pozitive sunt date de alte infectii virale, hepatita, rubeola, limfoame, leucemii, toxoplasmoza.(6)
Decelarea anticorpilor specifici fata de antigenele virale ale EBV (ale capsidei- VCA, timpurii-EA, nuclear- EBNA) confirma diagnosticul de boala. Determinarea lor se face folosind tehnica ELISA si este utila mai ales in cazul copiilor mici si a adultilor care nu prezinta anticorpi heterofili.(2,6)
Anticopii IgM-VCA sunt martorii infectiei recente, iar IgG-VCA sugereaza o infectie veche. IgM-VCA pot persista in ser pana la 3-6 luni. IgG apar mai tarziu, dar raman prezenti in ser in diferite titruri pentru toata viata.
Anticopii anti antigene virale timpurii (EA) pot fi detectati in 70% din cazurile de infectie acuta, fiind absenti in infectia cronica.(6)
Anticopii anti antigene nucleare apar in primele 3-4 saptamani de boala si persista toata viata in ser. Prezenta anticorpilor IgM-EBNA si IgM-VCA indica infectia recenta.
Reactiile fals pozitive apar ca urmare a unei reactii incrucisate cu alte virusuri herpetice, cum ar fi citomegalovirusul, sau cu alti agenti patogeni, ca Toxoplasma gondii.
EBV poate fi evidentiat prin PCR si imunofluorescenta, dar nu poate fi cultivat.(6)

Informatia zilei:  Mierea: ingredientul frumusetii, pe timp de iarna

Diagnosticul diferential cuprinde difteria, infectiile cu herpes simplex, infectia cu HIV, rubeola, parotidita epidemica, abcesele peritonsilare sau rerofaringeale, scarlatina, toxoplasmoza.

Tratament

Din pacate, nu exista terapie antivirala eficienta in mononucleoza.
Tratamentul este unul simptomatic, bazat pe analgezice si antipiretice. Repausul este important pentru recuperarea pacientilor si evitarea complicatiilor.
In cazul aparitiei anemiei hemolitice, trombocitopeniei, afectarii cerebrale sau cardiace se recomanda cure scurte cu corticosteroizi. Corticosteroizii nu sunt indicati in mononucleoza necomplicata. Corticoizii trebuie luati in considerare la pacientii care au risc crescut de obstructie de cai respiratorii. Corticosteroizii nu trebuie administrati de rutina la pacientii care nu prezinta complicatii, deoarece, prin imunosupresia pe care o induc, cresc riscul dezvoltarii unor suprainfectii bacteriene.(3, 5)

Complicatii

De cele mai multe ori mononucleoza infectioasa evolueaza fara aparitia complicatiilor. Cele mai multe cazuri de mononucleoza sunt fara manifestari clinice, prezenta infectiei cu EBV fiind evidentiata prin teste serologice.
Totusi, in unele cazuri pot aparea: obstructie de cai aeriene superioare, anemie hemolitica, trombocitopenie, pancitopenie, afectare neurologica sau cardiaca, ruptura splenica, episclerita, uveita, conjunctivita, dermatita, nefrita interstitiala acuta, necroza hepatica, rar limfoame (mai ales la pacientii imunocompromisi).(2,3,5)
Obstructia cailor respiratorii apare ca urmare a inflamarii structurilor din cercul limfatic Waldeyer. Apare la aproximativ 1% din cazurile de mononucleoza si mai ales la pacientii tineri.(2)
Complicatiile neurologice apar la mai putin de 1% din cazuri, includ encefalita, meningita aseptica, sindromul Guillain-Barre neuropatie periferica si in ciuda severitatii lor se remit in totalitate.(3)
Ruptura splenica, desi apare rar (0,5% din cazuri), este o complicatie de temut, cu potential letal. Mai mult de 90% din cazurile de ruptura splenica apar la barbati, iar uneori aceasta complicatie poate fi unica manifestare a bolii. Daca este recunoscuta rapid si tratata chirurgical corespunzator, prognosticul este bun.(3,5)
In urma proliferarii necontrolate de limfocite B, provocate de infectia cu EBV, se poate dezvolta un proces malign, cum ar fi boala Hodgkin sau limfoame non-Hodgkiniene. EBV este implicat si in aparitia de limfoame maligne cu celula B la pacientii care au primit un transplant de organ de la un donator infectat cu EBV.(2)
Alte malignitati asociate cu EBV sunt leukoplazia paroasa orala (apare la pacientii infectati cu HIV), leiomioamele si leiosarcoamele, carcinomul nasofaringian si limfomul Burkitt.(2)

Mononucleoza infectioasa este o boala contagioasa determinata de virusul Epstein Barr din familia virusurilor herpetice. Aceasta infectie mai este numita si “boala sarutului“, deoarece se transmite frecvent prin saliva, sau “febra glandulara“, deoarece determina inflamarea ganglionilor limfatici.

Pana la varsta de 5 ani, 50% din populatie este purtatoare a acestui virus, in timp ce la persoanele de peste 40 ani, procentul ajunge la 90%.

Mononucleoza infectioasa afecteaza atat barbatii cat si femeile si este mai frecventa in randul tinerilor. Varful incidentei se intalneste intre 14 si 16 ani pentru fete si 16 – 18 ani pentru baieti.

Cauza mononucleozei infectioase

Cauza mononucleozei  este virusul Epstein-Barr. Acesta face parte din familia herpesvirusurilor si  infecteaza limfocitele B (celule cu rol in imunitate), celulele din cavitatea bucala, faringe si din tractul genital.

Surse de transmitere:

Informatia zilei:  Trucuri care alunga durerile de genunchi: Synocrom Forte One e unul dintre ele

– picaturi si obiecte contaminate de la copii
– transfer de saliva prin contact oral
– folosirea in comun a tacamurilor
– contact sexual
– transfuzie de sange sau transplant de maduva osoasa

Copiii care intra in contact cu saliva sau cu unele obiecte contaminate primesc o cantitate mai mica de virus fata de alte persoane care se infecteaza cu saliva contaminata in timpul sarutului. Din acest motiv si simptomele sunt mai evidente la adult decat la copil.

Simptomele mononucleozei infectioase

Mononucleoza infectioasa se manifesta la 30-50 de zile de la contactareavirusului Epstein Barr. Debutul poate fi brusc, în plina sanatate, sau insidios prin indispozitie, oboseala, dureri musculare, dureri de cap, febra.

Simpome:

– febra de 38-40 , dureaza intre 7-28 de zile
– inflamarea faringelui si a amigdalelor
cu durere la inghitit
– marirea de volum a ganglionilor
, duri, nedurerosi si nesupurativi
– marirea de volum a splinei
, foarte fragila, cu risc de ruptura la efort
– marirea de volum a ficatului
ce poate fi însotita de icter
– eruptii la nivelul pielii
de diferite aspecte, nespecifice ce pot fi insotite uneori de prurit (mancarimi);
– pneumonii segmentare
cu vindecare spontana

Forme clinice

La fat si la nou-nascut mononucleoza infectioasa se manifesta cu dezvoltarea incompleta a mandibulei, cataractã si scaderea numarului de trombocite.

La sugar si copiii sub 4 ani infectia poate fi asimptomatica sau pot exista simptome nespecifice: diaree, dureri abdominale, infectii ale cailor aeriene superioare. Uneori, la copil singurele manifestari ale bolii sunt cele date de complicatii.

Adolescentii si adultii tineri prezinta în mare parte simptomele clasice, descrise anterior.

Diagnosticul de mononucleoza

Analizele de sange arata cresterea leucocitelor (10000-20000/mmc), cresterea limfocitelor si scaderea numarului de tombocite; apar modificari ale testelor hepatice (cresc transaminazele si bilirubina).

Biopsia ganglionilor si punctia cu biopsie hepatica arata modificarile pe care le produce virusul in aceste tesuturi.

Aceste teste orienteaza catre diagnosticul de mononucleoza infectioasa, dar confirmarea vine o data cu testele serologice. Ele presupun evidentierea anticorpilor nespecifici heterofili prin metodele ELISA sau imunofluorescenta indirecta. Se mai poate determina prin PCR cantitatea de ADN viral din limfocitele circulante si din saliva.

Testul cel mai des folosit este testul rapid de triaj Monospot ce se bazeaza pe reactia Paul-Bunnel.

Tratamentul mononucleozei

Nu exista tratament specific pentru mononucleoza infectioasa. Antiviralele de tipul acyclovir nu sunt necesare pentru ca nu amelioreaza simptomele chiar daca pot inhiba multiplicarea virusului si pot reduce eliminarea lui.

Se indica repausul la pat si administrarea antiinflamatoarelor nesteroidiene de tipul aspirina, paracetamol, ibuprofen pentru ameliorarea durerilor de cap si disconfortului faringian.

In cazul complicatiilor se vor administra steroizi, cate 1-1,5mg/kg/zi timp de 10 zile, urmata de reducerea treptata a dozelor. Acest tratament este indicat in edemul faringian, complicatii neurologice, anemie hemolitica acuta, afectare cardiaca severa.

Ca metode de prevenire a infectiei cu Epstein-Barr au dat rezultate bune vaccinul cu virus viu atenuat cu administrare orala sau cel cu fractii polipeptidice virale. Se mai afla in studiu vaccinuri recombinate si clonate.

Sursa: Revista Galenus

Alte Informatii