Bagaj pentru mare – Ce să nu-ți lipsească pentru o vacanță reușită

Momentul mult așteptat al verii se apropie cu pași rapizi. Dacă citești acest articol înseamnă că te numeri printre majoritatea persoanelor ce își pregătesc bagajul poate chiar și cu 2 săptămâni înainte de a pleca la mare. Nu este un lucru rău să îți pregătești bagajul pentru mare din timp, dar sunt convinsă că mereu îți pui întrebarea: “Oare am pus tot ce trebuia?”. Mai jos se află răspunsul întrebării tale și câteva sfaturi în plus pentru a avea o vacanță reușită și un bagaj complet.


Cuprins

  1. BAGAJ PENTRU MARE – Ce să pui în bagaj și cum să NU ocupi mult spațiu
  2. BAGAJ PENTRU MARE – LISTA lucrurilor pe care trebuie NEAPĂRAT să le iei cu tine la mare
  3. Ce NU e nevoie să iei cu tine când pleci la mare
  4. Cum să îți alegi geanta potivită bagajului pentru mare
  5. Cum să împachetezi multe lucruri pentru un bagaj mic

BAGAJ PENTRU MARE – Ce să pui în bagaj și cum să NU ocupi mult spațiu

Mereu ne confruntăm cu problema alegerii lucrurilor pe care ne dorim să le avem cu noi atunci când plecăm în vacanță. De la haine la accesorii, de la pantofi la costumul de baie perfect – trecem prin decizii grele până reușim să ne hotărâm asupra unui singur lucru. Este important să îți dai seama de necesitățile tale și să nu exagerezi cu lucruri care nu sunt potrivite destinației de vacanță. De exemplu nu e necesar să îți iei o geacă dacă prognoza meteo prevede temperaturi mari, și, de asemenea, nu ai nevoie de o rochie lungă, elegantă în ideea că poate vei merge la o petrecere – petrecerile pe plajă de obicei cer o ținută lejeră, cât mai casual,  adică ținute pe care le poți purta și la o plimbare pe faleză și la o cină cu prietenii.

Informatia zilei:  Atmosfera de vacanta la Benidorm: perfecta!

BAGAJ PENTRU MARE – LISTA lucrurilor pe care trebuie NEAPĂRAT să le iei cu tine la mare

BAGAJ PENTRU MARE - LISTA (1)

O persoană organizată știe ce înseamnă să respecți o listă. Este recomadat să îți faci o listă cu lucruri importante pe care nu trebuie să le uiți oriunde ai merge. Trece pe listă următoarele lucruri:

  1. Articole vestimentare și accesorii:
  • Tricouri, bluze, blugi, pantaloni, lenjerie intimă, pijamale;
  • Adidași, sandale, șlapi, balerini;
  • Bijuterii, curele, pălării, ochelari de soare, șapcă, eșarfe;
  • Genți, plicuri, sacoșe de plajă, portmonee;
  1. Bani, documente și bilete:
  • Buletinul sau pașaportul;
  • Carnetul de conducere;
  • Biletele de tren sau avion, ori bilete pentru concerte sau spectacole;
  • O sumă de bani cash și câteva carduri.
  1. Gadgeturi și aparatură electronică:
  • Telefonul și laptopul sau tableta;
  • Aparatul foto;
  • Un dispozitiv eReader pentru cărți electronice;
  • Un adaptor de priză universal;
  • Un set de căști;
  • O baterie externă.
  1. Cosmetică și articole de îngrijire:
  • Pastă și periuță de dinți;
  • Cremă de protecție solară;
  • Geluri de curățare și creme hidratante;
  • Cosmeticele favorite;
  • Produsele de make-up.
  1. Remedii și medicamente:
  • Un set de prim-ajutor care să conțină câțiva plasturi sau bandaje, un spray dezinfectant și ace de siguranță;
  • Tratamentul medicamentos pe care îl urmezi și pastilele pentru stările de greață care ar putea apărea pe drum, ori migrene sau alergii, dacă e cazul;
  • Contraceptive și produse de igienă personală.
Informatia zilei:  Puietul de pastrav – o analiza pe scurt. Dreamfish.ro il pune la dispozitie

Ce NU e nevoie să iei cu tine când pleci la mare

Avem mereu tendința de a lua lucruri ce nu ne vor folosi sau nu vom avea nevoie de ele. Iată aici o listă cu lucruri pe care le poți lăsa liniștită acasă:

  1. Uscătorul de păr: Dacă vei sta la hotel cu siguranță vei găsi unul acolo.
  2. Fierul de călcat: Dacă calci hainele și le împachetezi cu grijă nu va fi nevoie de fier de călcat. Pentru mici retușuri poți folosi placa de îndreptat părul.
  3. Produsele de igienă în ambalaj mare: Nu vei avea nevoie de întregul recipient de gel de duș, șampon, balsam sau cremă de corp. Îți poți achiziționa un set de sticluțe goale mici (travel size), în care vei putea să iei cu tine produsele preferate fără să ocupi mult spațiu în bagaj.
  4. Ținutele formale sau foarte elegante: Atâta timp cât nu călătorești în interes de serviciu este inutil să îți împachetezi rochii foarte elegante, sacouri sau cămăși office.
  5. Cărțile de citit: Vacanța are ca scop relaxarea și e de înțeles că îți dorești să stai pe plajă și să citești o carte însă poți opta pentru varianta electronică a unei cărți sau chiar o poți împrumuta dintr-o bibliotecă locală.
Informatia zilei:  Care sunt cele mai COOL destinatii din Europa

Cum să îți alegi geanta potivită bagajului pentru mare

Probabil cea mai mare provocare apare atunci când trebuie să alegi geanta potrivită.  Aceasta se alege în funcție de câte zile durează vacanța, modul de a călători, destinația, etc. Bagajul pentru mare nu ar trebui să aibă dimensiuni impresionante deoarece căratul valizelor nu va fi prioritatea ta. Încearcă să te limitezi la un singur troler și un mic rucsac. În așa fel nu îți vei ocupa ambele mâini cu bagaje.

Cum să împachetezi multe lucruri pentru un bagaj mic

Ce ușor ar fi să facem o magie și să ne micșorăm lucrurile când vrem să le împachetăm…din păcate singura soluție e să apelăm la câteva trucuri ce ne vor ușura atât munca cât și bagajul.

  1. Pregătește-ți dinainte ținuta în funcție de fiecare zi în parte.
  2. Rulează hainele în loc să le împăturești.
  3. Folosește cât mai multe organizatoare și săculețe de mesh.
  4. Folosește recipiente mici.
  5. Începe prin a împacheta obiectele voluminoase – cele mici îndeasă-le printre cele mari.

BAGAJ-PENTRU-MARE---sfaturi-pentru-impachetat (1)

Nu e foarte greu să te limitezi când vine vorba de bagaje dar trebuie să recunoaștem că tentația e mare. Cu puțină grijă vei reuși să împachetezi strictul necesar astfel încât lipsa unor lucruri să nu îți distrugă vacanța. Încearcă să dedici mai mult timp organizării și împachetării cu grijă. Cu puțină inspirație vei reuși.